Eliberarea duplicatul certificatului de naştere
Potrivit legislaţiei Republicii Moldova, actele de stare civilă reprezintă înscrisuri autentice de stat, prin care se confirmă faptele şi evenimentele ce influenţează apariţia, modificarea sau încetarea drepturilor şi obligaţiilor persoanelor şi se caracterizează statutul de drept al acestora. Duplicatele certificatelor de stare civilă se eliberează cetăţenilor la solicitare şi au aceeaşi valoare juridică ca şi certificatele eliberate la momentul înregistrării actului de stare civilă. Acestea se eliberează pentru utilizare permanentă şi nu sunt pasibile de o oarecare reţinere (retragere), decît în cazurile expres stabilite de legislaţie.
Duplicatul certificatului de stare civilă se eliberează în următoarele cazuri:
1. Cerere; 2. Buletinul de identitate al titularului; 3. Certificatul de naştere (copie) în cazul în care s-a păstrat, certificatul de căsătorie (în caz că în buletinul de identitate figurează numele de familie luat după căsătorie); 4. Dovada împuternicirii (procură sau contract de mandat); 5. Certificatele de stare civilă care fac dovada gradului de rudenie; Duplicatul certificatului de naştere urmează a fi eliberat următoarelor categorii de persoane:
Duplicatul certificatului de naştere poate fi solicitat la: