Acord de mediu (în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului)
Act permisiv care stabilește condițiile și măsurile pentru prevenirea și reducerea impactului negativ asupra mediului de la proiectele publice sau private ori gen de activitate planificată, care constă în construcţia de obiecte noi, extinderea, reconstrucţia, modernizarea, reprofilarea, planificarea unor genuri noi de activitate, dobîndirea sau utilizarea resurselor naturale, influenţa asupra teritoriului sau landşaftului neatins sau puţin modificat de activitatea omului, precum şi alte acţiuni a căror efectuare sau al căror rezultat final poate avea impact semnificativ asupra mediului.
publicService.steps.title
- 1Pasul 1. Depunerea cererii
Solicitarea se depune online prin accesarea butonului Solicită:
publicService.channels.2.title - 2Pas 2: Examinarea cererii
La această etapă solicitantul organizează dezbateri publice pentru a prezenta și discuta impactul proiectului asupra mediului și informează specialistul despre data, ora și locul acestora, astfel încât autoritatea să poată participa.
Cu 15 zile înainte de finalizarea examinării cererii, solicitantul primește o notificare că mai are 5 zile pentru a trimite Raportul privind consultarea publicului.
- 3Pas 3: Eliberarea actului
Specialistul pregătește actul permisiv sau, dacă este cazul, o scrisoare de respingere, justificată legal, iar directorul Agenției o semnează. Dacă este nevoie de prelungirea termenului de examinare de 60 de zile cu încă 30 de zile, solicitantul este notificat cu 5 zile înainte de expirarea termenului inițial și își dă acordul pentru prelungire. Când actul este gata, solicitantul primește notificarea, descarcă documentul electronic sau îl ridică în format hârtie și confirmă primirea acestuia.