Certificat de atribuire a codului fiscal

Certificat de atribuire a codului fiscal – document care confirmă luarea la evidenţă fiscală. Certificatul/decizia de înregistrare, care atestă identitatea numărului de identificare de stat şi a codului fiscal, este recunoscut, din ziua eliberării, şi ca certificat de atribuire a codului fiscal.

Conform prevederilor art. 163 din Codul fiscal, de către Serviciul Fiscal de Stat, în a cărei rază de activitate se află sediul (domiciliul), indicat în documentele de constituire (în buletinul de identitate) sau în documentul prin care se permite practicarea activităţii, ori se află obiectul impozabil, li se atribuie/confirmă cod fiscal următoarelor categorii de contribuabili:

a) Persoanele juridice constituite în baza actelor normative;

b) Persoanele străine constituite în baza tratatelor internaţionale ratificate de Republica Moldova;

c) Cetăţenii străini nerezidenţi şi apatrizii nerezidenţi care dețin obiecte impozabile sau au obligații fiscale pe teritoriul Republicii Moldova;

d) Persoanele juridice sau organizaţiile cu statut de persoană fizică nerezidente care dispun de obiecte impozabile pe teritoriul Republicii Moldova sau care au obligaţii fiscale în conformitate cu legislaţia fiscală, precum şi persoanele juridice nerezidente care dispun de reprezentanţă permanentă sau bază fixă pe teritoriul Republicii Moldova.

publicService.steps.title

  • 1
    Pasul 1: Depunerea cererii

    Cererea se depune online prin autentificarea utilizatorului în cadrul SIA „Cabinetul personal al contribuabilului” de pe pagina-web oficială www.sfs.md și accesarea serviciului „e-Cerere”.

    publicService.channels.2.title

  • 2
    Pasul 2: Verificarea documentelor depuse

  • 3
    Pasul 3: Eliberarea Certificatului de atribuire a codului fiscal/Confirmării privind luarea la evidență fiscală/Actului, prin care se confirmă faptul identificării persoanei fizice nerezidente în Registrul fiscal de stat prin numărul de identificare de stat (IDNP).

publicService.disclaimerState Tax Services
State Tax Services
buttons.more
publicService.categories.title
This site is protected by reCAPTCHA and the Google Privacy Policy and Terms of Service apply.