Ajutor material anual pentru persoanele asimilate participanţilor la război din rândul categoriilor specificate la art.7 alin.(2) pct.2) lit.a), c) şi e) din Legea nr.190/2003 cu privire la veterani şi pentru persoanele antrenate de autorităţile administraţiei publice locale la strângerea muniţiilor şi a tehnicii militare, la deminarea teritoriului şi a obiectelor în anii Celui de-al Doilea Război Mondial
De dreptul la ajutor material anual beneficiază:
Persoanele asimilate participanţilor la război:
a) militarii, inclusiv cei trecuţi în rezervă (în retragere), şi angajaţii civili, decoraţi cu ordine şi medalii pentru serviciu militar impecabil, care şi-au îndeplinit serviciul militar în perioada 22.06.1941–03.09.1945 în unităţi militare, instituţii militare, instituţii de învățământ militar, ce nu făceau parte din armata activă;
b) persoanele care s-au aflat în oraşul Sankt-Petersburg (Leningrad) în perioada blocadei (08.09.1941 – 27.01.1944), decorate cu insigna "Locuitor al oraşului Leningrad în blocadă" sau cu medalia "Pentru apărarea Leningradului";
c) persoanele decorate cu ordine sau medalii pentru muncă plină de abnegaţie în anii celui de-al doilea război mondial, care în perioada 22.06.1941 – 09.05.1945 au lucrat în spatele frontului cel puţin 6 luni, cu excepţia perioadelor de lucru pe teritoriile temporar ocupate ale fostei U.R.S.S.;
d) foştii deţinuţi ai lagărelor de concentrare, ghetourilor şi altor locuri de detenţie forţată, create de Germania fascistă şi aliaţii ei, în perioada celui de-al doilea război mondial.
Persoanele antrenate de autorităţile administraţiei publice locale la strângerea muniţiilor şi a tehnicii militare, la deminarea teritoriului şi a obiectelor în anii Celui de-al Doilea Război Mondial.
publicService.steps.title
- 1Pasul 1. Acordarea ajutorului material anual în regim automatizat
Prestaţia se stabileşte din oficiu (proactiv) în baza informaţiilor disponibile în registrele informaţionale de stat.
- 2Pasul 2. Formarea plăţilor şi înregistrarea informaţiilor în Registrul de conturi personale ale serviciului guvernamental de plăți electronice MPay pentru distribuirea ajutorului material anual
- 3Pasul 3. Distribuirea ajutorului material anual către beneficiar prin modalitatea de plată selectată de către beneficiar disponibilă în cadrul serviciului guvernamental de plăți electronice MPay
Lista prestatorilor disponibili în cadrul serviciului guvernamental de plăţi electronice (MPay) poate fi gasită accesînd https://mpay.gov.md/Info/Partners.
publicService.channels.5.title