Aviz pentru reîntregirea familiei

Aviz pentru reîntregirea familiei – act eliberat de autoritatea competentă pentru străini la solicitarea cetățenilor Republicii Moldova domiciliați în Republica Moldova sau a străinilor având drept de ședere în Republica Moldova în condițiile legii nr.200/2010 privind regimul străinilor în Republica Moldova şi care constituie una din condițiile de obținere a unei vize de lungă ședere în scop de reîntregire a familiei solicitantului de aviz;

 Străinul titular al unui drept de şedere provizorie sau permanentă pe teritoriul Republicii Moldova poate solicita aviz pentru reîntregirea familiei.

 Cererea de acordare a avizului pentru reîntregirea familiei se depune personal de către solicitant

Autoritatea competentă pentru străini poate elibera aviz pentru reîntregirea familiei:

1) străinului titular al unui drept de şedere provizorie sau permanentă pe teritoriul Republicii Moldova pentru:

a) soţ ori soţie;

b) copiii minori necăsătoriţi, rezultaţi din căsătorie ori din afara căsătoriei, precum şi pentru cei adoptaţi de ambii soţi sau numai de unul dintre ei, pentru copiii încredinţaţi ambilor soţi ori numai unuia dintre ei prin decizia unei autorităţi competente din statul de origine, cu condiţia ca aceşti copii să fie în mod efectiv în grija oricăruia dintre soţi;

c) copiii majori necăsătoriți ai titularului dreptului de ședere sau ai soțului ori soţiei acestuia în cazul în care aceştia nu se pot întreține singuri din motive medicale;

d) părinții aflaţi la întreţinerea titularului dreptului de şedere sau a soţului ori soţiei acestuia;

e) persoanele asupra cărora este instituită tutela sau curatela.

 2) Cetățeanul Republicii Moldova pentru:

a) soţ ori soţie;

b) partener – străinul necăsătorit care conviețuiește cu cetățeanul Republicii Moldova necăsătorit şi împreună cu care are cel puţin un copil;

c) copiii minori, rezultaţi din căsătorie ori din afara căsătoriei, precum şi pentru cei adoptaţi de ambii soţi sau numai de unul dintre ei, pentru copiii încredințați ambilor soți ori numai unuia dintre ei prin decizia unei autorităţi competente din statul de origine, cu condiția ca aceşti copii să fie în mod efectiv în grija oricăruia dintre soţi;

d) copiii majori ai cetăţeanului Republicii Moldova sau ai soţului ori soţiei acestuia în cazul în care aceştia nu se pot întreţine singuri din motive medicale;

e) părinții aflați la întreținerea cetăţeanului Republicii Moldova sau a soţului ori soţiei acestuia;

f) persoanele asupra cărora este instituită tutela sau curatela.


publicService.steps.title

  • 1
    Pasul 1. Depunere solicitare

    Solicitările privind eliberarea Avizului de obţinere a vizei de lungă şedere în scopul reîntregirii familiei se prezentă la Ghişeul unic de documentare a străinilor din cadrul IGM şi la serviciile teritoriale.  Ghișeul unic de documentare a străinilor, mun. Chișinău, bd. Ștefan cel Mare și Sfînt, 124;  Serviciul regional Nord de documentare a străinilor, mun. Bălți , str. Moscovei, 9.  Serviciul regional Sud de documentare a străinilor, or. Comrat, str. Comsomolului, 22  Serviciul regional Sud de documentare a străinilor, or. Cahul, str. Ioan Vodă cel Cumplit, 79.

  • 2
    Pasul 2. Achitarea serviciului

    Achitarea serviciului se realizează: -  prin intermediul serviciului guvernamental de plăți electronice MPay; - transfer bancar; - Poșta Moldovei.

           


    publicService.channels.4.title

  • 3
    Pasul 3. Procesarea și examinarea cererii

    a.      Funcționarul GUDS oferă consultație cu privire la lista actelor necesare pentru eliberarea Avizului pentru reîntregirea familiei în scopul perfectării vizei de lungă ședere;

    b.      Funcționarul GUDS vizualizează dosarul și documentele atașate de către solicitant în scopul aprecierii completitudinii și corectitudinii dosarului în conformitate cu cadrul normativ existent;

    c.      Funcționarul GUDS acordă sprijin la completarea corectă și completă a rubricilor prevăzute de cerere-formular;

    d.      Verifică existența documentelor necesare, verifică dacă documentul de călătorie al străinului invitat, este recunoscut sau acceptat, de Republica Moldova precum și valabilitatea acestuia;

    e.      Funcționarul GUDS este în drept să restituie cererea cu actele însoțite solicitantului cu specificarea motivului și în scopul înlăturării neregulilor stabilite sau să prezinte actele ce lipsesc la dosar, pentru a fi prezentat din nou dosarul;

    f.       La prezentarea dosarului cu atașarea tuturor documentelor necesare, angajatul GUDS, verifică dacă străinul indicat în cerere nu se regăsește în Registrul străinilor din SsIIGM și consultă istoria acestuia;

    g.      Funcționarul GUDS va introduce datele străinului în SsIIGM;

    h.      În scopul asigurării deciziei pe caz executorul (funcționarul) efectuează verificarea informației disponibile/necesare IGM privind străinul precum și solicitantul, prin mai diverse baze de date care sunt în gestiunea IGM;

    i.       Concluziile ce rezultă din analiza documentelor atașate și a rezultatelor verificărilor sus-menționate cu privire la străin și la persoana fizică/juridică care îl invită, se consemnează de către funcționar într-o încheiere, care la rândul ei, în mod obligatoriu, va conține propunerea de aprobare sau de respingere a Avizului cu motivarea de rigoare pe caz.


  • 4
    Pasul 4. Eliberarea Avizului

    Funcţionarul Secţiei vize sau al Serviciului regional eliberează solicitantului Avizul, fapt consemnat prin semnătura solicitantului pe versoul cererii. Odată cu eliberarea Avizului, funcţionarul informează reiterat solicitantul despre regimul străinilor pe teritoriul Republicii Moldova şi de eventuala îndepărtare a străinului de pe teritoriul ţării din contul solicitantului Avizului, în cazul în care acesta nu părăseşte teritoriul ţării în termenul acordat în viză/permis de şedere.

Inspectoratul General pentru Migrație
buttons.more
This site is protected by reCAPTCHA and the Google Privacy Policy and Terms of Service apply.