Inspecții tehnice corp, instalații, echipamente şi dotări ale corpului navei de navigație interioară - efectuarea inspecției la cerere
Inspecția la cerere a corpului navei se efectuează pentru verificarea conformității cerințelor tehnice prevăzute în Hotărârea Guvernului nr.723/2023 pentru aprobarea normelor și standardelor privind examinarea tehnică a navelor de navigație interioară și de recunoaștere a societăților de clasificare de navigație interioară, și Ordinului Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale Nr. 49 /2024 cu privire la publicarea Standardului european de stabilire a cerințelor tehnice pentru navele de navigație interioară ES-TRIN 2021/1.
Inspecția se efectuează la solicitarea proprietarului sau armatorului navei, în situații care nu intră în categoria inspecțiilor obligatorii prevăzute de cadrul normativ în vigoare. Astfel de inspecții pot fi solicitate, cu titlu exemplificativ, în următoarele cazuri:
1) în vederea pregătirii pentru vânzarea ori achiziționarea navei, cu scopul determinării stării tehnice actuale a acesteia;
2) pentru verificarea calității și conformității lucrărilor de reparație minore;
3) în contextul schimbării statului de înregistrare a navei sau a societății de clasificare;
4) în scopul pregătirii pentru o inspecție planificată.
Inspecția se realizează strict în baza cererii formulate de proprietarul sau armatorul navei dar aceasta nu substituie inspecțiile obligatorii prevăzute de legislația națională.
În cazul în care solicitantul nu are calitatea de rezident al Republicii Moldova, depunerea documentelor necesare poate fi realizată prin intermediul unui reprezentant împuternicit, desemnat în conformitate cu prevederile legislației naționale.
publicService.steps.title
- 1Pasul 1.Depunerea/Înregistrarea dosarului
Depunerea/Înregistrarea dosarului la sediul ANRM (ghișeu):mun. Chișinău, șos. Hâncești 53, sau prin intermediul poștei electronice: info@narm.md
- 2Pasul 2. Achitarea serviciului
Achitarea serviciului prin intermediul serviciului guvernamental de plăți electronice MPay;
- 3Pasul 3. Procesarea și Examinarea
1) Examinarea inițială a cererii și dosarului; 2) Formarea grupului de inspecție; 3) Examinarea dosarului, actelor prezentate; 4) Coordonarea cu compania privind locul și data efectuării inspecției; 5) Elaborarea planului de examinare; 6) Asigurarea logisticii pentru deplasarea și cazarea grupului de inspectori; 7) Desfășurarea inspecției la fața locului; 8) Întocmirea proiectului raportului de inspecție.
- 4Pasul 4. Emiterea/amânarea emiterii /refuzul emiterii/ -Certificatului navei de navigație interioară
Emiterea/amânarea emiterii /refuzul emiterii/ -Certificatului navei de navigație interioară, cu aplicarea pe acesta a vizei de efectuare a inspecției la cerere.
Tarif: 9060 lei și aplicarea coeficientului Kc4 (Valoarea coeficientului determinat de dimensiunea navei) la calcularea tarifului final.
Termen: 15 de zile (poate fi prelungit în funcție de complexitate).