57.2.Efectuarea auditului companiei: auditul anual al companiei de operare a navelor înregistrate în Registrul de stat al navelor al Republicii Moldova
Efectuarea auditului anual al companiei de operare a navelor înregistrate în Registrul de stat al navelor al Republicii Moldova, se efectuează pentru verificarea conformității cerințelor prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 76/2020 cu privire la aprobarea Normelor metodologice privind punerea în aplicare a prevederilor Codului internațional de management pentru siguranța exploatării navelor și pentru prevenirea poluării (Codul ISM).
Auditul va cuprinde două componente principale:
1. Auditul la țărm a companiei, care va avea ca obiect verificarea implementării cerințelor Codului internațional de management pentru siguranță (Codul ISM), inclusiv:
1) analiza documentației, procedurilor, înregistrărilor și evidențelor relevante;
2) evaluarea sistemului de raportare a neconformităților, accidentelor și incidentelor;
3) examinarea planurilor în caz de urgență;
4) verificarea atribuțiilor și responsabilităților persoanelor desemnate de la țărm, conform cerințelor Codului ISM.
2. Auditul la bordul navei/navelor operate de companie, care va include:
1) evaluarea nivelului de cunoaștere și aplicare de către echipaj a procedurilor din sistemul de management al siguranței;
2) observarea desfășurării exercițiilor la bord;
3) verificarea stării tehnice a navei/navelor și a echipamentelor de siguranță;
4) analiza eficienței comunicării dintre navă și țărm;
5) examinarea înregistrărilor păstrate la bord, relevante pentru sistemul de management al siguranței.
Solicitantul poate fi o persoană juridică sau fizică -proprietarul navei sau orice altă entitate ori persoană, precum administratorul sau navlositorul, căreia proprietarul i-a încredințat responsabilitatea exploatării navei și care, asumându-și această responsabilitate, a consimțit să preia toate sarcinile și obligațiile care decurg din Codul ISM.
În cazul în care solicitantul nu are calitatea de rezident al Republicii Moldova, depunerea documentelor necesare poate fi realizată prin intermediul unui reprezentant împuternicit, desemnat în conformitate cu prevederile legislației naționale.
Tarif: 11700 lei
Termen: 9 zile