Pensie în cazul pierderii întreţinătorului militarilor, persoanelor din corpul de comandă și din trupele organelor afacerilor interne

Acordarea unui drept bănesc familiilor militarilor, persoanelor din corpul de comandă și din trupele organelor afacerilor interne în cazul pierderii întreținătorului.

Familiile militarilor, persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne, precum şi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, şi din cadrul Inspectoratului General de Carabinieri se stabilesc pensii în cazul pierderii întreţinătorului, dacă acesta a decedat în timp ce îndeplinea serviciul sau cel mult peste trei luni de la data eliberării din serviciu, sau după expirarea acestui termen dacă decesul a fost cauzat de rănire, contuzionare, schilodire sau de o afecţiune contractată în perioada îndeplinirii serviciului, iar pentru familiile de pensionari din categoria acestor militari, ale persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne, precum şi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, şi din cadrul Inspectoratului General de Carabinieri dacă întreţinătorul a decedat în perioada în care primea pensie sau cel târziu peste 5 ani de la încetarea plăţii pensiei. 

Pentru a solicita serviciul la CTAS din raza de domiciliu puteți face o programare prealabilă la linkul: https://servicii.gov.md/programare

publicService.steps.title

  • 1
    Pasul 1. Depunerea cererii și a documentelor necesare

    Cererea și documentele necesare se depun la CTAS din raza de domiciliu a solicitantului.

  • 2
    Pasul 2. Prelucrarea documentelor și emiterea deciziei

  • 3
    Pasul 3. Formarea plăţilor şi transmiterea informaţiilor către serviciul guvernamental de plăți electronice MPay pentru distribuirea sumei prestaţiei

  • 4
    Pasul 4. Distribuirea prestaţiei către beneficiar prin modalitatea de plată selectată

    publicService.channels.5.title

Casa Națională de Asigurări Sociale a Republicii Moldova
buttons.more
publicService.categories.title
This site is protected by reCAPTCHA and the Google Privacy Policy and Terms of Service apply.