Extras de pe actul de deces

Extras de pe actul de deces – document oficial eliberat de către Agenția Servicii Publice care atestă înregistrarea decesului în registrele de stare civilă ale Republicii Moldova.

Pot solicita eliberarea extrasului de pe actul de deces:

  • soțul supraviețuitor, copiii, părinții, buneii, nepoții persoanei decedate;
  • mandatarul împuternicit de către succesorii persoanei decedate.

Extrasele de pe actele de stare civilă se eliberează conform ultimelor modificări introduse în acte.

Modificările operate în conținutul actului de stare civilă vor fi reflectate, cronologic, în rubrica mențiuni, din conținutul extrasului de pe actul de stare civilă, dacă astfel de solicitare va fi indicată, expres, în cererea de prestare a serviciului. 

Începând cu 1 noiembrie 2025, avizele privind rectificarea/modificarea actelor de stare civilă și avizele privind schimbarea/infirmarea schimbării numelui și/sau a prenumelui se exclud din circuitul instituțional.

Certificatele, duplicatele certificatelor şi extrasele de pe actele de stare civilă, avizele, eliberate până la 1 noiembrie 2025 pe formulare ale blanchetelor de strictă evidență se menţin valabile, în condiţiile în care datele personale din conținutul acestora nu au fost modificate şi în condiţiile în care statutul actului de stare civilă nu a fost modificat.

Programarea prealabilă pentru solicitarea serviciilor în subdiviziunile teritoriale ale ASP este disponibilă accesând link-ul: https://re.asp.gov.md/

publicService.steps.title

  • 1
    Pasul 1. Depunerea cererii

    Cererea poate fi depusă:

    • online, accesând butonul Solicită (dacă solicitantul deține semnătura electronică);
    • la sediul oricărei subdiviziuni teritoriale de stare civilă
    • la sediul Direcţiei audienţă şi eliberarea documentelor de stare civilă a Departamentului stare civilă (mun. Chişinău, str. M.Viteazul 11/1, et. 2)
    • la misiunile diplomatice și oficiile consulare ale RM acreditate în străinătate
    • Prin intermediul centrelor unificate de prestări servicii (CUPS)

    publicService.channels.2.title

  • 2
    Pasul 2. Achitarea serviciului

    Achitarea tarifului pentru serviciul solicitat prin intermediul serviciului guvernamental de plăţi electronice MPay.

    publicService.channels.4.title

  • 3
    Pasul 3. Eliberarea documentului

    După procesarea cererii, extrasul electronic de pe actul de deces va fi disponibil în cabinetul personal al solicitantului (MCabinet).

    Solicitanților care nu sunt beneficiari efectivi, documentul se eliberează imprimat pe suport de hârtie (A4).

    Extrasul de pe actul de deces, imprimat pe suport de hârtie poate fi ridicat de la:

    • la subdiviziunea de stare civilă sau la misiunea diplomatică, la care a fost depusă cererea de eliberare a certificatului;
    • la subdiviziunea de stare civilă, indicată de solicitant în cerere;
    • la adresa indicată de solicitant în cerere (în țară sau peste hotare), prin MDelivery

    publicService.channels.5.title

publicService.disclaimerAgenția Servicii Publice
Agenția Servicii Publice
buttons.more
publicService.allowsMPower
publicService.allowsMPowerLink
publicService.allowsMDelivery
publicService.cupsDisclaimer
publicService.cupsDisclaimerLink
publicService.categories.title
This site is protected by reCAPTCHA and the Google Privacy Policy and Terms of Service apply.