Aplicarea concluziei în procesul verbal de recepție finală a lucrărilor la obiectele finanțate din bugetul de stat sau bugetele locale.

Serviciul pentru procedura de recepție presupune confirmarea faptului că executantul şi-a îndeplinit obligaţiile în conformitate cu prevederile contractului şi ale documentaţiei de execuţie, asumându-şi, totodată, pentru lucrările executate răspunderea prevăzută de lege.

Aplicarea concluziei pentru procesele-verbale de recepție finală la obiectele finanțate din bugetul de stat sau bugetele locale reprezintă opinia Inspectoratului asupra respectării condițiilor normative în construcţii și corespunderea cerinţelor de calitate.

Serviciul presupune emiterea concluziei pentru procesele-verbale de recepție finală la obiectele finanțate din bugetul de stat sau bugetele locale conform modelului stabilit.

Serviciul este obligatoriu pentru persoane fizice şi juridice, investitori, executanţi, cu activitate de execuției a lucrărilor de construcție/reconstrucție a construcţiilor instalaţiilor aferente finanţate din bugetul de stat sau bugetele locale.

Aplicarea concluziei pentru procesele-verbale de recepție finală la obiectele finanțate din bugetul de stat sau bugetele locale de către Inspectorat este necesar de obținut pentru recepţia lucrărilor de construcţie şi instalaţiilor aferente acestora, înregistrarea bunului imobil și exploatarea acestuia, precum şi pentru sporirea responsabilităţii investitorilor, executanţilor şi altor persoane fizice şi juridice cu activitate în domeniu.

publicService.steps.title

  • 1
    Pasul 1. Depunerea cererii

    Cererea se depune:

    1) la ghișeul INST pe adrersa: Casa presei, str. Pușkin 22, municipiul Chișinău, MD-2012;

    2) prin e-mail la adresa: secretariat@inst.gov.md.

     Notă: În Atașamente se găsește formularul de cerere-model.

    doc

  • 2
    Pasul 2. Procesarea și Examinarea

    Invitația de participare la recepție (anexa nr. 1, cerere recepție finală parvenite de la reprezentanții Administrației Publice Centrale/Locale, persoane fizice și agenţi economici, este recepționată și înregistrată de către Serviciul managementul documentelor și arhivă. Conducerea Inspectoratului aplică rezoluţia şi stabilește executorul responsabil de examinare (după caz a grupului de lucru). În termen de 3 zile lucrătoare Serviciul managementul documentelor și arhivă va asigura emiterea actului confirmativ de recepționare. Inspectoratul urmează să verifice documentația tehnică de proiect și actele obligatorii, precum și efectuarea unui control de specialitate la obiect (examinarea vizuală a obiectivului). Persoana responsabilă va coordona cu şefii de direcţii din cadrul Inspectoratului, cu expunerea în fişa de coordonare despre necesitatea participării la recepția obiectivului.

    La admiterea recepției pentru obiectivul solicitat și aplicarea concluziei prestatorul (INST) întocmește argumentat cu termeni normativi și legali notă informativă (raport Anexa) cu actele studiate unde materialele vor fi stocate în dosar.

    Procesele verbale de recepție a obiectivelor vor fi semnate de către examinator (grup de lucru după caz potrivit unui ordin creat pentru fiecare obiect, receție) unde fiecare participant din cadrul INST va aplica semnătura și ștampila. Pe fiecare proces de recepție va mai fi aplicată ştampila de către conducerea Agenţiei sau şefii de Direcţii și acesta va fi înregistrat în sistemul informațional de evidență a corespondenței INST.

    În cazul refuzului de aplicare a concluziei în procesele verbale de recepție prestatorul (INST) va stoca materialele cu privire la refuz în dosar și va întocmi argumentat în termeni normativi și legali notă informativă (raport Anexa) cu recomandarea unui termen de înlăturare a neconformităților.  

  • 3
    Pasul 3. Eliberarea/amânarea/refuzul de eliberare

    Inspectoratul urmare a examinării actelor anexate precum și verificarea la fața locului a lucrărilor va aplica concluzia în procesul verbal de recepție finală.

    Recepționarea are loc la Ghișeul unic - Sediul Inspectoratului mun. Chișinău, str. A. Pușkin, 22. În cazul refuzului de aplicare a concluziei în procesele verbale de recepție finală prestatorul (INST) va informa Beneficiarul/ solicitantul despre refuz cu condițiile de remediere prin scrisoare de răspuns. Demersul/ scrisoarea de refuz/ amânare privind aplicarea concluziei în procesul verbal de recepție finală poate fi recepționat la Ghișeul unic - Sediul Inspectoratului mun. Chișinău, str. A. Pușkin, 22, poșta electronică e-mail sau prin serviciile poștale Î.S”Poșta Moldovei”.Concluzia în procesul verbal de recepție finală, este necesar de obținut pentru toţi investitorii, executanţii, persoanele fizice şi juridice cu activitate de execuție a lucrărilor de construcție/reconstrucție a construcţiilor instalaţiilor aferente finanţate din bugetul de stat sau bugetele locale.

Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică
buttons.more
This site is protected by reCAPTCHA and the Google Privacy Policy and Terms of Service apply.