Solicitare de distrugere inofensivă a medicamentelor (inclusiv a medicamentelor veterinare) și a suplimentelor alimentare

Distrugerea (nimicirea) a medicamentele inutilizabile (urmare a expirării termenului de valabilitate, contrafăcute, cu deficiențe de calitate, fără documente de origine).

Reprezentanții întreprinderilor/ instituțiilor farmaceutice sau medicale prezintă documentele necesare la Ghișeul Unic al Agenției Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale sau prin poșta electronică pe adresa (tatiana.sarbu@amdm.gov.md ).

Conținutul dosarului:

  1. Cererea solicitantului în formă liberă (pe foaie cu antet), adresată AMDM cu solicitarea distrugerii inofensive a medicamentelor pe teritoriul RM.
  2. Copia documentelor ce confirmă calitatea produsului.
  3. Copia ordinului întreprinderii/instituției sau Extras din ordin semnat, unde se specifică medicamentele ce urmează a fi supuse distrugerii (forma farmaceutică, doza, seria, cantitatea, termenul valabilității, cauza ce a condiționat inutilitatea produselor farmaceutice).
  4. Copia „Bonului de plată” ce confirmă achitarea cheltuielilor efectuate pentru distrugerea inofensivă a medicamentelor.

publicService.steps.title

  • 1
    Pasul 1. Depunerea cererii

    Cererea poate fi depusă:

    • electronic, la adresa de e-mail: office@amdm.gov.md sau tatiana.sarbu@amdm.gov.md;
    • la Ghișeul unic sau în lădița poștală amplasată la Serviciul Pază, intrarea principală a AMDM, (poșta recepționată din lădița poștală se preia o dată pe zi);

  • 2
    Pasul 2. Evaluarea cererii recepționată de la operatorii economici

    În baza cererii depuse chimistul SNM calculează costul serviciulor și întocmește Bonul de plată în decurs de cel mult 3 zile de la înregistrarea acesteia.

  • 3
    Pasul 3. Emiterea și transmiterea bonului de plată.

    Ulterior, chimistul SNM transmite bonul de plată operatorului economic prin poșta electronica și solicită confirmarea recepționării acestuia. 

  • 4
    Pasul 4. Verificarea setului de documente și recepționarea medicamentelor.

    După prezentarea de către operatorul economic a confirmării plății pentru serviciile de distrugere inofensivă a medicamentelor, acesta timp de 60 zile (sau conform prevederilor contractuale) prezintă medicamentele pentru distrugere inofensivă împreună cu setul de documente menționat mai jos. Chimistul SNM verifică conformitatea setului de documente cu medicamentele aduse spre nimicire.

    Setul documentelor de însoțire va include:

    1. Cererea adresată către operatorul economic;
    2. Ordinul întreprinderii/instituției sau Extras din ordin;
    3. Documente ce confirmă calitatea produsului;.
    • Certificatul de calitate sau registrul medicamentelor distribuirea cărora se autorizează în baza controlului organoleptic al ambalării și marcării.
    • Buletinul de analiză.
    • Actele de confiscare a medicamentelor în urma încălcării normelor privind importul lor (sau altor cauze) pe teritoriul Republicii Moldova, după caz.

    În cazul corespunderii documentației cu stocul de medicamentele prezentate spre nimicire, SNM (Chimistul SNM și lucrătorii contractați) recepționează cantitativ medicamentele pentru distrugere inofensivă și semnează împreună cu reprezentatul operatorului economic Actul de recepție a medicamentelor pentru distrugerea ulterioară a lor , anexa nr. 1 la Regulament cu privire la nimicirea inofensivă a medicamentelor cu termen de valabilitate expirat, contrafăcute, cu deficiențe de calitate sau fără documente de origine (însoţire) la Ordinul MSPSRM nr. 9 din 06.01.06 în 2 exemplare. Un exemplar este transmis operatorului economic, iar celălalt se păstrează cu setul de documente la SNM. Atunci când este constatată necorespunderea documentației sau/și cantității declarate în documente chimistul SNM nu recepționează medicamentele la SNM.

  • 5
    Pasul 5. Depozitarea medicamentelor

    Medicamentele din grupa obișnuită recepționate de la agenții economic pentru distrugere inofensivă se depozitează și se păstrează la cheie în spații speciale destinate acestui scop. Medicamentele din grupa specială de depozitează in safeu în încăperea destinată acestui scop până la data stabilirii ședinței CPNM.

  • 6
    Pasul 6. Organizarea ședinței CNPM.

    CPNM se organizează de două ori pe an sau mai frecvent (la decizia directorului general). Data organizării CPNM se coordonează cu directorul AMDM. Ulterior chimistul elaborează Extras din procesul verbal privind distrugerea inofensivă a medicamentelor cu termen de valabilitate expirat, contrafăcute, cu deficiențe de calitate sau fără documente de origine (însoțire) pentru eliberarea facturilor fiscale. 

Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale
buttons.more
publicService.categories.title
This site is protected by reCAPTCHA and the Google Privacy Policy and Terms of Service apply.