Aviz privind importul ajutoarelor umanitare

Avizul se elaborează de către Serviciul ajutoare umanitare din cadrul MMPS care are următoarele sarcini principale:

 

·     coordonarea generală a activităţii de recepţionare, evidenţă şi distribuire a ajutoarelor umanitare acordate Republicii Moldova;

·     executarea controlului asupra recepţionării şi distribuirii ajutoarelor umanitare acordate Republicii Moldova;

·     întocmirea și eliberarea, la solicitarea organizațiilor recepționare/distribuitoare de ajutoare umanitare, a avizelor privind calificarea bunurilor donate și permisiunea introducerii acestora în țară;

·     crearea condiţiilor de depozitare şi păstrare a bunurilor transmise în fondul de rezervă al ajutoarelor umanitare, destinate păturilor defavorizate ale populaţiei;

·     participarea la activităţile Comisiei interdepartamentale pentru ajutoarele umanitare şi coordonarea activităţii comisiilor teritoriale şi celei specializate pentru ajutoarele umanitare, privind modul de recepţionare şi distribuire a ajutoarelor umanitare;

·     identificarea, în comun cu instituţiile de stat şi organizaţiile obşteşti a donatorilor noi de ajutoare umanitare şi promovarea relaţiilor de cooperare cu ei;

·     prezentarea dării de seamă trimestrială, semestrială şi anuală privind recepţionarea şi distribuirea ajutoarelor umanitare.



publicService.steps.title

  • 1
    Pasul 1. Depunerea cererii

    Cererile se depun la sediul Ministerului Muncii și Protecției Sociale sau se expediază la adresa de e-mail: secretariat@social.gov.md

  • 2
    Pasul 2. Analiza pachetului de acte

    Cererea și pachetul de documente depus pentru eliberarea avizului se analizează conform procedurii prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 663/2003

  • 3
    Pasul 3. Eliberarea Avizului

    Avizul poate fi recepționat la ghișeul MMPS

Ministerul Muncii și Protecției Sociale
buttons.more
publicService.categories.title
This site is protected by reCAPTCHA and the Google Privacy Policy and Terms of Service apply.