Calificarea auditorilor energetici

Calificarea și înregistrarea în Registrul electronic al auditorilor energetici. Persoanele fizice pot obține autorizația de auditor energetic pentru categoriile Clădiri, Industrie și Transport.

Este calificat și înregistrat în Registrul electronic al auditorilor energetici orice solicitant persoană fizică care întrunește cumulativ următoarele condiții:

1) este cetățean al Republicii Moldova;

2) are studii superioare de profil energetic și/sau tehnic specifice categoriei pentru care se solicită calificarea și întrunesc cerințele minime stabilite față de acestea. Solicitanții care dețin studii superioare de profil energetic și/sau tehnic, dar nu întrunesc cerințele minime stabilite față de acestea, sau cei care au fost calificați și înregistrați pentru una dintre categoriile: Clădiri, Industrie, Transport și vor să fie calificați și înregistrați pentru altă categorie trebuie să prezinte Agenției un certificat de absolvire a unui curs de formare/perfecționare specific categoriei pentru care vor să solicite calificarea, emis de către instituțiile/organizațiile cu drept de formare profesională, instituțiile de învățământ acreditate și/sau de către Agenție.


Procedura de calificare a auditorilor energetici este reglementată prin Regulamentul cu privire la auditorii energetici și auditul energtic, aprobat prin Hotărîrea de Guvern Nr. 676 din 10.09.2020 (https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=123164&lang=ro)

Descrierea procesului de obținere a serviciului în cauză

  • 1
    Pasul 1. Depunerea cererii și declarației pe propria răspundere

    Pentru a fi calificat și înregistrat în Registrul electronic al auditorilor energetici în calitate de auditor energetic, solicitantul trebuie să depună o cerere:

    1) în format electronic la adresa: office@aee.md;

    2) sau pe suport de hârtie o cerere și declarația pe propria răspundere întocmită în conformitate cu modelul stabilit de CNED (vezi Atașamentul), semnată olograf sau cu semnătură electronică pe adresa CNED: or. Chișinău, str. Alecu Russo 1, bloc A1, Etajul 10, MD-2068.

    La declarația pe proprie răspundere, solicitantul este obligat să anexeze următoarele acte: 1) copia buletinului de identitate; 2) copia actelor ce atestă studiile și/sau calificările deținute; 3) opțional, se prezintă copiile actelor/documentelor ce confirmă experiența profesională conform studiilor și/sau cursurilor de formare/perfecționare.

    PDF
    pdf
    pdf

  • 2
    Pasul 2. Examinarea documentelor depuse de solicitant

    CNED examinează în termen de 15 zile documentele depuse de către solicitant și, dacă nu are obiecții, emite un ordin cu privire la calificarea și înregistrarea în Registrul electronic al auditorilor energetici. În cazul în care apar suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor depuse de solicitant, CNED este în drept să solicite prezentarea în original a documentelor depuse pentru verificarea informațiilor prezentate. Necomunicarea în termenul legal de către CNED a rezultatului examinării documentelor depuse echivalează cu aprobarea tacită și fără obiecții a acestora.

  • 3
    Pasul 3. Emiterea deciziei cu privire la calificarea și înregistrarea și/sau refuzul calificării și înregistrării auditorilor energetici în Registrul electronic al auditorilor energetici

    Ordinul cu privire la calificarea și înregistrarea și/sau refuzul calificării și înregistrării auditorilor energetici în Registrul electronic al auditorilor energetici CNED se comunică solicitantului prin poșta electronică (indicată în declarația privind calificarea și înregistrarea) în termen de 10 zile de la emiterea acestuia. Solicitantul este în drept să conteste ordinul respectiv în conformitate cu prevederile Codului administrativ al Republicii Moldova nr. 116/2018.

Informația din această pagină este oferită de către Centrul Național pentru Energie Durabilă. În cazul în care considerați că informația este incompletă sau incorectă, vă rugăm să contactați reprezentanțiiCentrul Național pentru Energie Durabilă
Centrul Național pentru Energie Durabilă
Mai multe
This site is protected by reCAPTCHA and the Google Privacy Policy and Terms of Service apply.