Notificarea activităţii de îngrijire alternativă a copiilor

Solicitantul (sau reprezentantul său legal) îndeplinește formularul Notificării la care anexează documentele necesare și le expediază pe posta electronică a ANSP: ghiseu@ansp.gov.md sau le depune la ghișeul unic al instituției de pe adresa: mun. Chișinău, str. Cosmescu, 3. Înainte de inițierea serviciilor alternative de îngrijire a copiilor, ca măsură prealabilă de verificare a corespunderii serviciului cu cerințele sanitare, angajatorul/prestatorul poate solicita de la Agenția Națională pentru Sănătate Publică suport consultativ în conformitate cu legislația privind controlul de stat al activității de întreprinzător.

Specialistul ANSP verifică corectitudinea îndeplinirii formularului notificării și prezența documentelor anexate. În cazul în care documentația depusă de către solicitant este incompletă, ANSP sistează termenul de examinare a acesteia și expediază în adresa prestatorului în maximum 3 zile de la data depunerii notificării o solicitare privind remedierea neajunsurilor.

Urmare a examinării materialelor prezentate, Agenția Națională pentru Sănătate Publică în termen de 10 zile de la data depunerii notificării remite prestatorului de serviciu înștiințarea de accept sau de refuz în notificare cu indicarea motivului și temeiului refuzului.

*După notificarea serviciilor alternative de îngrijire a copiilor, unitatea va fi inclusă de către Agenția Națională pentru Sănătate Publică în Registrul persoanelor pasibile controlului.

publicService.steps.title

  • 1
    Depunerea cererii de notificare și Raportului de autoevaluare

    În scopul notificării activității de îngrijire alternativă a copiilor, solicitantul depune personal sau prin intermediul unui reprezentant împuternicit conform legii, la sediul instituției, prin poșta electronică (sub formă de document electronic cu semnătura electronică avansată calificată, sau prin intermediul sistemelor informaționale dedicate, Notificarea conform modelului aprobat anexa nr. 1, la care anexează raportul de autoevaluare (model prevăzut la punctul 1 din anexa nr. 5 la Hotărârea Guvernului nr. 572/2023).

    pdf
    docx
    docx

  • 2
    Examinarea cererii de notificarei și documentelor anexate

    Specialistul ANSP examinează notificarea și documentele anexate, verifică respectarea corectitudinea îndeplinirii formularului notificării și examinează raportul de autoevaluare. În cazul în care documentația depusă de către solicitant este incompletă, în adresa solicitantului se expediază, în termen de maximum 3 zile de la data depunerii notificării, o solicitare pentru completarea cererii acesteia. Termenul pentru prezentarea informațiilor suplimentare nu va depăși 10 zile calendaristice. În cazul în care solicitantul nu prezintă informațiile solicitate în termenul prevăzut, ANSP respinge formularul și informează în scris solicitantul.


    docx

  • 3
    Perfectarea proiectului ”Înștiințarea de notificare”

    În rezultatul examinării documentelor persoana responsabilă perfectează ”Înștiințarea de notificare” conform anexei nr. 3 la fișa serviciului public (model prevăzut la punctul 2 din anexa nr. 5 din Hotărârea Guvernului nr.572/2023), cu decizia de accept sau de refuz. În cazul refuzului, se indică temeiul refuzului și se prezintă recomandări de remediere, care se înaintează spre examinare și semnare în adresa conducătorului autorității emitente.

  • 4
    Semnarea și expediarea ”Înștiințarea de notificare”

    ”Înștiințarea de notificare” se semnează de conducător și se eliberează în termen de 10 zile lucrătoare, începând cu ziua depunerii notificării.Solicitantul (sau reprezentantul său legal) primește o notificare electronică, descarcă Înștiințarea de notificare și confirmă recepționarea documentului.

Agenția Națională pentru Sănătate Publică
buttons.more
publicService.categories.title
This site is protected by reCAPTCHA and the Google Privacy Policy and Terms of Service apply.